sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Klaus Iohannis: drumuri lungi, departe dă case

foto: digi 24
Primu' la care am deschis cărțile a fost domnu președinte Klaus. Greu n-a fost să le deschid, cât să le fac să vorbească. Mute, dom'le. Mu-te! Nu mi s-a mai întâmplat. Le-am mai bătut o dată, le-am mai tăiat (cu mâna, nu cu cuțitu', nu săriți așea), până la urmă a vorbit.

La domnu Klaus nu i-a căzut mare lucru. Dăcât fața, un pic, când a ieșit sentința aia definitivă că a luat o casă pă nasoale. Pă fals, cum zice la televizor. În rest, ar fi fost niște vorbe, da' le-a dat la spate. Sau le-a postat pă feisbuc, da' la carte nu apare dacă și-a băgat Țucărberg coada. Nici temei nu i-a ieșit, că n-are. Pă românește, n-are nicio treabă cu nimic. 

I-a ieșit, în schimb, o groază dă drumuri. Lungi. Departe dă casă. Asta, pardon, dă case. S-o plimba între ele, nu știu ce să zic. Sau și-o fi luat o casă și la Miami. I-o fi plăcut la doamna Carmen cartieru'. D-asta o fi și stat atâta p-acolo, s-o fi apucat omu să renoveze. Că Vila Lac a renovat-o deja și, cum e om gospodar, nu poate să stea degeaba, cu mâinile-n sân.

O fi pus și parchet în casa aia nouă. Că-i pica dar dă la drum. O fi luat parchetu' dă la austriecii ăia... Șvaig... Șvaiț... na, cum le-o zice la ăia de tăiară pădurile d-aci, din România.

I-a mai ieșit o adunare. O fi societatea civilă, că zicea că cică vrea s-o consulte. Cred și io, că de societatea cu epoleți s-o fi săturat. Acuma, io ce să zic? S-o consulte, da' dacă-i cheamă tot pe ăia de-i consultă în toamnă, mai bine să consultă singur, că-i tot aia.

Concluzie: în general, i-a picat dă bine. N-are necaz, nici măcar pentru nasoleala cu actele false. I-a picat imunitate care să întinde pă încă patru puncte. Cam până prin 2019, așea.

Recomandarea ghicitoarei: domnu' Klaus, mai stai p-acase, că dacă faci toate plimbările acu', în următorii ani îți cade plictiseală mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Îț cade vorbe.